Cursul de Mindfulness

Cursul de Mindfulness – Știinţa şi practica fericirii durabile

Ne putem antrena pentru a deveni mai conştienţi şi a putea astfel practica această stare de spirit independent de evenimentele mental-emoţionale interioare şi conjuncturile de viaţă exterioare?

De îndată ce ni se realizează o dorinţa suntem câteva clipe fericiţi, după care mintea ne împinge din nou către nemulţumire sau indiferenţă şi reîncepem căutarea. Alteori, nerealizarea unei dorinţe sau o întâmplare care ne împiedică reuşita ne provoacă supărare şi fie rămânem pe loc dezamăgiţi, fie pornim din nou în căutarea satisfacţiei.

Este un parcurs pe care îl urmăm automat, fără încetare, de la cele mai mici şi obişnuite activităţi cotidiene, până la marile teme ca viaţa împlinită alături de un partener ideal sau succesul social şi abundenţa materială. Suntem purtaţi de gândurile şi trăirile interioare şi de conjuncturile de viaţă exterioare uneori având impresia că le putem controla, alteori având senzaţia de neputinţă sau inadecvare.

Este oare posibil să ne putem gestiona mintea (gândurile, emoţiile, senzaţiile, percepţiile) şi viaţa astfel încât să învăţăm să generăm starea de fericire durabilă? Ne putem antrena pentru a deveni mai conştienţi şi a putea astfel practica această stare de spirit independent de evenimentele mental-emoţionale interioare şi conjuncturile de viaţă exterioare?

DESCRIERE

Cursul vă va oferi cunoştinţe teoretice şi instrumente practice pentru a putea examina şi analiza eficient propria realitate mental-emoţională şi a descoperi în mod direct şi experienţial modalităţi adecvate de intervenţie pentru

  • a vă creşte gradului de conştiență şi de libertate interioară;
  • a vă dezvolta capacitatea de a gândi fără auto-amăgire şi a acţiona cu discernământ clar şi stabil în beneficiul propriu şi al celorlalţi;
  • a vă cultiva calităţile minţii şi abilitatea de a genera starea de fericire durabilă.

Tehnicile propuse în cadrul acestui curs se bazează pe concepte, principii şi metode practice care îşi au originea în tradiţia buddhismului tibetan şi care în prezent sunt recunoscute ca benefice pentru dezvoltarea personală a omului modern şi evoluţia pozitivă a societăţii umane în general.

De peste 50 de ani aplicate cu succes în lumea occidentală, exerciţiile de relaxare şi energetizare a minţii şi corpului pe care le veți învaţa pe parcurs, precum şi tehnicile de antrenare a minţii pentru construirea stării de fericire durabilă, sunt recunoscute de numeroase cercetări din domeniul neuroştiinţelor, al ştiinţelor educaţiei, psihologiei şi altele, ca modalităţi valide de reducere a stresului şi creştere a calităţii vieţii în contextul actual.

Participanți

Cursul este deschis oricui doreşte să descopere, să exploreze şi să verifice pentru sine însuşi în ce fel conceptele, principiile, metodele şi tehnicile prezentate îi sunt de folos pentru a avansa pe calea personală către mai multă conştiență şi alegeri înţelepte pentru propria viaţă.

CONȚINUT

Trei direcţii principale de învăţare şi practică:

  • Construirea egalităţii de spirit (non-ataşament; calea echilibrului între dorinţa şi respingere; abilitatea de a fi fericit).
  • Dezvoltarea compasiunii (acţiunea în sensul eliminării cauzelor suferinţelor mental-emoţionale; creşterea capacităţii de a acţiona benefic pentru sine şi ceilalţi).
  • Cultivarea înţelepciunii (integrarea cunoaşterii de sine şi a fenomenelor exterioare prin prisma conştienţei fără perturbări; antrenarea minţii pentru a genera acţiuni bazate pe valori universal umane).
Subiecte ce vor fi abordate gradual şi integrat pe parcursul întâlnirilor
  1. Ce este mintea? Ce este amăgirea de sine?
  2. Ce este fericirea durabilă? Ce cauzează suferinţă?
  3. Motivaţie şi scop, intenţie şi acţiune
  4. Viaţa umană, oportunităţi şi provocări
  5. Impermanenţă, schimbare; apariţia co-dependentă a fenomenelor
  6. Perturbările conştiinţei şi calităţile minţii
  7. Valori general umane şi practicăa eticii corecte
  8. Cele 8 preocupări care întreţin suferinţa; antidot şi remedii
  9. Cultivarea concentrării, compasiunii şi înţelepciunii
Structură și durată

Structura întâlnirilor

• exerciţii pregătitoare pentru relaxarea şi energizarea corpului şi minţii (elemente de qi-gong, body scan)
• practică preliminară (concentrare pe respiraţie; tehnică celor 9 respiraţii ș.a.)
• introducere explicativă a subiectului
• reflecţie prin meditaţii ghidate
• feedback; Q&A; discuţie de integrare

Durata cursului: 5 luni

• 2 întâlniri pe luna, de la 19.00 la 21.30
• Între întâlniri: studiu şi practică individuală 3 – 4 ore/săptămână.
• Este recomandată participarea la toate cele 10 întâlniri, pentru înţelegerea clară şi practica potrivită nivelului fiecăruia.
• Pentru înscriere este necesară participarea la cel puţin primele 5 întâlniri.

Co-organizator şi loc de desfăşurare: Centrul Seeds for Happiness
Cursul are două ediții pe an (februarie și octombrie). Detaliile privind costurile, condiţiile de participare şi altele, sunt anunțate din timp pe site-ul Centrului Seeds for Happiness.